DISTRIBUIȚI
Sky News

Premierul britanic Boris Johnson s-a declarat luni încrezător că va putea încheia un acord comercial cu tarife zero şi cote zero cu Uniunea Europeană, care va asigura că nu vor fi efectuate controale vamale asupra mărfurilor transportate din Marea Britanie în Irlanda de Nord, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Johnson a făcut aceste afirmaţii la Belfast, unde a venit pentru a marca încheierea a trei ani de blocaj politic şi instaurarea unui nou guvern.


Citeşte şi: Evo Morales vrea să-şi facă miliţii armate în Bolivia

”Singurul caz în care v-aţi putea imagina necesitatea unor controale asupra bunurilor venite din GB (Marea Britanie) către NI (Irlanda de Nord) este atunci când aceste bunuri s-ar îndrepta spre Irlanda şi noi nu am avea încheiat – eu sper şi sunt încrezător că vom încheia – un acord cu tarife zero şi cote zero cu prietenii şi partenerii noştri din UE”, a spus şeful guvernului de la Londra.

Irlanda de Nord s-a dotat cu instituţii politice funcţionale sâmbătă, a doua zi după un acord încheiat între unionişti şi republicani pentru a restabili o guvernare comună de care provincia britanică a fost lipsită de la căderea guvernului în urma unui scandal politico-financiar din 2017.

Citeşte şi: Vulcanul La Cumbre din Galapagos a intrat în erupţie

Partidul Democratic Unionist nord-irlandez (DUP) şi Sinn Fein (naţionalist) ar urma să împartă guvernarea în virtutea acordului de pace din Vinerea Mare din 1998, care a pus capăt conflictului între republicani (majoritar catolici) şi unionişti (majoritar protestanţi), soldat cu aproape 3.500 de morţi în 30 de ani.