DISTRIBUIȚI
Metro

Premierul britanic Boris Johnson şi-a dat acordul pentru publicarea unui raport sensibil asupra posibilelor ingerinţe ruseşti în politica britanică, a anunţat luni purtătorul său de cuvânt, citat de AFP, scrie agerpres.

Redactat de comisia parlamentară pentru informaţii şi securitate (ISC), acest raport de 50 de pagini examinează activităţile Rusiei, inclusiv o posibilă ingerinţă în referendumul din 2016 privind Brexitul, câştigat cu 52% de tabăra susţinătoare a ieşirii din UE.


Citește și : Comisia Europeană trimite un nou avertisment Poloniei

Însă acea comisie a fost dizolvată înaintea alegerilor anticipate desfăşurate joi şi raportul nu poate fi publicat înainte ca ea să se reconstituie în noul legislativ ales, ceea ce ar putea dura câteva săptămâni. Membrii comisiei sunt selectaţi de premierul Boris Johnson împreună cu liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn, componenţa ei urmând apoi să fie supusă votului parlamentului.

Potrivit fostului preşedinte al acestei comisii parlamentare, Dominic Grieve, investigaţia despre posibila ingerinţă rusă a fost lansată în noiembrie 2017, iar raportul a fost înaintat premierului Johnson la jumătatea lunii octombrie anul acesta. Însă executivul a refuzat să publice documentul înaintea alegerilor legislative anticipate desfăşurate pe 12 decembrie, invocând faptul că nu a primit avizul responsabililor pentru securitate din cadrul guvernului, decizie care a atras numeroase critici.

Dominic Grieve, care în septembrie a fost exclus de Boris Johnson din grupul parlamentar conservator pentru că s-a împotrivit unui Brexit fără acord, a calificat atunci drept ”surprinzătoare” decizia guvernului de a amâna publicarea raportului. ”Protocoalele sunt suficient de clare. Dacă premierul are un motiv întemeiat să evite publicarea, atunci trebuie să-l explice comitetului şi să o facă în cele zece zile ulterioare primirii documentului”, a spus Grieve.

Citește și : O primă victorie a greviștilor francezi: Înaltul comisar pentru reforma pensiilor A DEMISIONAT!

Raportul încearcă să răspundă îngrijorărilor legate de presupusa ingerinţă rusească în alegeri, inclusiv în cele din SUA, precum şi impactul campaniilor de dezinformare atribuite Rusiei.

Documentul face referire şi la tentativa de asasinare a fostului spion rus Serghei Skripal, otrăvit împreună cu fiica sa anul trecut în Marea Britanie cu o substanţă neurotoxică.