DISTRIBUIȚI
Gazeta do Povo

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a confirmat vineri că SUA şi-au dat oficial aprobarea pentru numirea fiului său Eduardo în postul de ambasador la Washington, potrivit AFP, scrie agerpres.

„Sunt foarte fericit şi sunt sigur că legăturile de prietenie şi comerciale se vor consolida datorită lui Eduardo”, a afirmat şeful statului brazilian într-o conferinţă de presă improvizată la ieşirea din palatul prezidenţial Alvorada în capitala Brasilia.


Citește și : Tineri europeni activişti pentru mediu au stabilit revendicări comune pentru limitarea încălzirii globale

Brazilia a primit de la autorităţile americane acordul („agrement”), un fel de autorizare prealabilă care permite acum preşedintelui brazilian să-şi numească oficial fiul de 35 de ani ambasador în SUA.

Dar numirea lui Eduardo Bolsonaro, în prezent deputat, în acest post prestigios, mai trebuie aprobată de Senat.

„Nu suntem presaţi (să trimitem numirea în Senat), suntem liniştiţi”, a declarat preşedintele Bolsonoro, care indicase săptămâna trecută că are „certitudinea” că Senatul (Camera superioară) va primi favorabil această numire.

Liderul brazilian a dezvăluit că omologul său american, Donald Trump, i-a trimis o scrisoare „personală, scrisă de mână” în care aprobă numirea lui Eduardo Bolsonaro.

La 30 iulie, Donald Trump afirmase că instalarea la Washington a fiului preşedintelui Bolsonaro va fi „o numire foarte frumoasă”, calificându-l pe acesta din urmă drept „remarcabil”.

„Nu cred că aceasta este nepotism”, a adăugat preşedintele american, ai cărui consilieri apropiaţi sunt fiica sa Ivanka şi ginerele său Jared Kushner.

Citește și : Papa Francisc denunță ‘suveranismul și populismul’ din lume

La jumătatea lunii iulie, Eduardo Bolsonaro şi-a apărat legitimitatea pentru acest post, după ce a fost vizat de numeroase critici.

„Am participat deja la schimburi, am gătit deja hamburgeri” în Statele Unite, le-a spus el jurnaliştilor.

Licenţiat în drept, el a participat în 2004-2005 în SUA la un program de schimburi denumit ‘Work experience’, potrivit CV-ului său postat pe site-ul internet al Camerei Deputaţilor.

Eduardo Bolsonaro a fost singurul reprezentant brazilian care a participat împreună cu tatăl său în martie la o întâlnire privată cu Donald Trump în Biroul Oval al Casei Albe, deşi ministrul brazilian de externe, Ernesto Araujo, făcea parte din delegaţie.