DISTRIBUIȚI

Premierul Boris Johnson s-a numărat printre personalităţile din Marea Britanie care i-au urat însănătoşire grabnică veteranului de război Tom Moore, centenar devenit erou naţional după ce a strâns donaţii record pentru Serviciul Naţional de Sănătate în plină pandemie de COVID-19, care a fost spitalizat duminică infectat la rândul său cu noul coronavirus, relatează luni Reuters, potrivit agerpres.

„Captain Tom”, care a strâns aproape 40 de milioane de lire sterline parcurgând de 100 de ori lungimea grădinii sale în timpul carantinei de anul trecut, a fost internat după ce a fost testat pozitiv pentru virus, a anunţat fiica sa duminică.


Citeşte şi: LOVITURĂ de STAT în Myanmar! Şefa guvernului a fost ARESTATĂ de armată

”Aţi inspirat întreaga naţiune şi ştiu că vă dorim cu toţii o recuperare completă”, a scris Johnson pe Twitter.

Veteranul din cel de-Al Doilea Război Mondial a cucerit inimile britanicilor în aprilie anul trecut, chiar înainte de împlinirea vârstei de 100 de ani, când a fost filmat în timp ce parcurgea, cu ajutorul unui cadru de mers, traseul din cadrul campaniei sale de strângere de fonduri, în grădina sa din Marston Moretaine, la nord de Londra.

Captain Tom a sperat ca astfel să strângă 1.000 de lire sterline. În schimb, el a reuşit să adune 33 de milioane de lire sterline pentru Serviciul Naţional de Sănătate, a doborât două recorduri mondiale Guinness, a fost numit cavaler de regina Elisabeta, a înregistrat o melodie care a ajuns pe locul 1 în topul single-urilor, a scris o autobiografie şi a contribuit la înfiinţarea unei organizaţii caritabile.

”Rugaţi-vă pentru Tom”, a titrat pe prima pagină tabloidul Sun, un mesaj preluat de alte publicaţii care au publicat la rândul lor fotografii şi materiale despre Moore.

Fiica veteranului, Hannah Ingram-Moore, a declarat duminică că în ultimele săptămâni tatăl ei a fost tratat pentru pneumonie, iar săptămâna trecută a fost testat pozitiv pentru COVID-19.

Tom Moore a fost internat la spitalul din Bedford, dar nu se află la terapie intensivă. „A fost cu noi acasă până astăzi, când a avut nevoie de ajutor suplimentar pentru respiraţie. E tratat într-un salon, deşi nu se află la UTI (unitatea de terapie intensivă)”, a precizat ea duminică pe Twitter.

Citeşte şi: UE deplânge arestarea a peste 5000 de protestatari în Rusia

Marea Britanie îşi vaccinează în prezent populaţia vârstnică împotriva coronavirusului, însă Sky News a citat un membru al familiei veteranului care a declarat că Moore nu a beneficiat deocamdată de o doză de vaccin deoarece se afla sub tratament pentru pneumonie.

Veteranul a primit numeroase mesaje de susţinere, inclusiv din partea echipei britanice de fotbal şi a lui Michael Ball, cu care a înregistrat single-ul ”You’ll Never Walk Alone”.

”Captain Tom a reprezentat o sursă deosebită de inspiraţie pentru ţară în vremurile cu adevărat dificile prin care am trecut şi ne-a ridicat cu adevărat moralul”, a declarat luni pentru Sky News Helen Whately, din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale. ”Îi doresc numai bine, sper să răzbească”, a adăugat aceasta.