DISTRIBUIȚI
CNN

Boris Johnson a declarat că dieta vegană este „o crimă împotriva iubitorilor de brânză”, într-un interviu pentru emisiunea „BBC Breakfast”, în care a fost rugat să clarifice speculațiile potrivit cărora a decis să adopte acest tip de alimentație în luna ianuarie, pentru a pierde în greutate, scrie mediafax.

Întrebat dacă a adoptat dieta vegană, premierul britanic a răspuns negativ, râzând: „M-am gândit la acest lucru, dar necesită multă concentrare”.


Citește și : POTOP în Iran! Cel puţin trei oameni au fost înghiţiţi de inundaţii

Johnson a adăugat că este impresionat de persoanele care au decis să adopte acest stil de viață, potrivit The Independent.

„Îmi scot pălăria în fața veganilor care pot face acest lucru și reușesc să evite toate produsele non-vegane”, a spus acesta.

„Adică, nu poți mânca brânză, nu-i așa, dacă ești vegan?”, a spus Johnson, adăugând: „Este pur și simplu o crimă împotriva iubitorilor de brânză”.

Comentariile sale nu au rămas fără răspuns pe rețelele de social media, unii având o problemă inclusiv cu modul în care Johnson a pronunțat cuvântul „vegan”.

În 2019, 1,16% din populația regatului – aproximativ 600.000 de persoane – se declarau vegani, potrivit The Vegan Society.

Un studiu realizat în iunie 2018 de cercetătorii de la Universitatea Oxford a concluzionat că această dietă alimentară este „singura modalitate semnificativă” de a reduce amprenta de carbon, chiar și cu până la 73%.

Citește și : Controversă între cei doi papi! Benedict al XVI-lea cere să i se şteargă numele de pe coperta unei cărţi privind celibatul preoţilor catolici