DISTRIBUIȚI
DW

Pauza în administrarea vaccinului Johnson & Johnson a fost prelungită cu cel puţin o săptămână în Statele Unite, după ce un grup de experţi care s-a reunit miercuri a susţinut că are nevoie de mai mult timp pentru a evalua posibilele legături dintre administrarea acestui vaccin anti-COVID-19 şi formarea unor cheaguri de sânge grave, transmite AFP, potrivit agerpres.

Un grup de experţi s-a reunit la solicitarea Centrelor americane de combatere şi prevenire a bolilor (cea mai importantă agenţie americană de sănătate publică) după ce au fost descoperite şase cazuri de femei care au dezvoltat cazuri grave de cheaguri de sânge şi un nivel scăzut de trombocite după injectarea acestui vaccin. Una dintre acestea, în vârstă de 45 de ani, a decedat.


Citește și: Washingtonul reacționează dur la ultimul anunț al Teheranului

Vaccinul Johnson & Johnson a fost deja administrat la 7.5 milioane de persoane în SUA.

Un al şaptelea caz, cel al unei femei în vârstă de 28 de ani, a fost menţionat în timpul întâlnirii.

Experţii ar fi putut decide să restricţioneze vaccinul la anumite categorii ale populaţiei. Majoritatea a considerat însă că trebuie să studieze mai multe date înaintea luării unei decizii.

„Nu vreau ca nimeni să sugereze că este ceva fundamental în neregulă cu acest vaccin”, a declarat preşedinta comisiei, Beth Bell, precizând că doreşte să poată înţelege şi apăra decizia luată „pe baza unei cantităţi rezonabile de date”.

Citește și: Yoshihide Suga, primul lider străin care-l vizitează pe Biden la Casa Albă

Nu a fost stabilită data următoarei şedinţei a grupului de experţi, dar se aşteaptă ca aceasta să aibă loc într-un interval de şapte până la zece zile.

Conform prezentărilor din cadrul reuniunii grupului, primele şase cazuri identificate au fost toate la femei albe, fără antecedente de cheaguri de sânge, una dintre acestea urmând un tratament contraceptiv oral pe bază de estrogen / progesteron.

Deşi nu s-a demonstrat o legătură cu vaccinarea, oamenii de ştiinţă o consideră „cauza probabilă” a fenomenului.