DISTRIBUIȚI
PBS

Statele Unite ale Americii vor consolida alianţele internaţionale şi vor asuma un rol de conducere pe plan mondial, prin contracararea Chinei, Rusiei şi altor naţiuni autoritariste, afirmă Anthony Blinken, desemnat de preşedintele-ales, Joseph Biden, pentru postul de secretar de Stat, potrivit mediafax

„Vom colabora la nivel guvernamental şi cu partenerii din lume, vom revitaliza diplomaţia americană pentru abordarea celor mai presante provocări contemporane. Vom fi prezenţi din nou oricând şi oriunde există mize privind siguranţa şi bunăstarea americanilor. America, în cea mai bună stare, încă are abilităţi mai mari decât orice altă ţară de a-i mobiliza pe alţii pentru binele mai mare”, urmează să declare Anthony Blinken, potrivit planului discursului pregătit pentru audierile programate marţi în Senatul SUA.


Citește și : Eurodeputaţii cer transparenţă totală pentru contractele şi distribuirea vaccinurilor anti-COVID

„Putem depăşi China, pentru a reaminti lumii ceea ce poate face un guvern al oamenilor, ales de oameni, pentru acei oameni”, subliniază Anthony Blinken, conform ABC News, catalogând relaţia dintre SUA şi China ca fiind o „rivalitate în creştere”.

„Ne vom implica în lume, nu în configuraţia pe care o avea, ci în configuraţia pe care o are în prezent. O lume cu naţionalism în ascensiune, cu democraţie în regres, cu rivalităţi în creştere faţă de China, Rusia şi alte state autoritariste, cu ameninţări în ascensiune la adresa sistemului internaţional stabil şi deschis şi cu o revoluţie tehnologică ce remodelează fiecare aspect al vieţilor noastre, în special în domeniul cibernetic”, va argumenta Anthony Blinken, potrivit agenţiei Reuters.

În afară de discursul pregătit, Anthony Blinken va trebui să răspundă întrebărilor adresate de Comisia pentru Afaceri Externe a Senatului SUA.

Citește și : Aproape 1000 de nemţi au fost răpuşi de coronavirus în utimele 24 de ore