DISTRIBUIȚI
Vatican News

Biserica Catolică trebuie să aibă curajul să se confrunte cu „monstrul” abuzurilor asupra copiilor de către cler, potrivit purtătorului de cuvânt al Vaticanului Alessandro Gisotti, citat luni de DPA, potrivit Agerpres.

„Avem nevoie ca toată lumea să facă un efort să privească acest monstru în faţă şi să nu-i fie frică, dacă vrem cu adevărat să îl învingem”, a declarat la o conferinţă de presă Gisotti, prezentând conferinţa Vaticanului din această săptămână în legătură cu abuzurile asupra copiilor.


Citește și: Angela Merkel va participa la summitul Uniunea Europeană – Liga Arabă

Speranţa este ca summitul din 21-24 februarie să devină un „punct de cotitură” în eforturile bisericii de a proteja copiii, a afirmat la rândul său în aceeaşi conferinţă de presă cardinalul american Blase J Cupich, care este în comitetul de organizare,

„Vom face tot posibilul pentru a ne asigura că oamenii sunt făcuţi responsabili şi că va fi transparenţă, deoarece aceste trei elemente vor menţine copiii în siguranţă”, subliniază el.

Papa Francisc a transmis într-un mesaj rostit duminică, cu patru zile înainte de debutul unei reuniuni cruciale pe această temă, că prevenirea actelor de abuz comise asupra minorilor reprezintă o ”provocare urgentă” pentru Biserica Catolică, aminteşte DPA.

”Vă îndemn să vă rugaţi pentru acest eveniment, pe care l-am dorit ca un puternic act de responsabilitate pastorală pe tema unei provocări urgente a vremurilor noastre”, a spus suveranul pontif în mesajul rostit în timpul tradiţionalei rugăciuni Angelus din Piaţa Sfântul Petru din Vatican.

Citește și: Justiţia din Maldive cere arestarea fostului preşedinte Abdulla Yameen

Preşedinţii conferinţelor episcopale din întreaga lume au fost convocaţi de papa Francisc în perioada 21-24 februarie la discuţii ce vizează creşterea gradului de conştientizare şi răspândirea celor mai bune practici în întreaga comunitate catolică globală pentru combaterea actelor de abuz comise de preoţi.