DISTRIBUIȚI
twitter

Angajaţi în domeniul petrolului în Peru, care cer o creştere a salariilor plătite de o companie chineză şi angajarea mai multor cetăţeni peruani, au dat foc birourilor companiei în nordul ţării, a indicat Ministerul de Interne, relatează AFP, potrivit agerpres.

Această manifestaţie violentă a avut loc la El Alto, după eşecul unei reuniuni a conducerii companiei China National Petroleum Corp (CNPC) cu angajaţi şi autorităţile locale pentru a discuta cu privire la o ameliorare a condiţiilor de muncă.


Citește și : Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind situaţia din Kashmir, teatru al confruntărilor

„După aceasta, contestatarii au ars cauciucuri, în timp ce alţii au dat foc instalaţiilor Confipetrol, o companie care furnizează servicii CNPC şi care a fost şi ea afectată”, a indicat ministerul într-un comunicat, adăugând că pentru moment nu au fost înregistrate victime.

CNPC, care a refuzat să facă orice declaraţii, este activă în Peru din 1993, unde are instalaţii în regiuni din nord. De asemenea, compania extrage gaz în sud-estul ţării.

Citește și : Norvegia: Suspectul acuzat de atac armat într-o moschee îşi recunoaşte faptele