DISTRIBUIȚI
Reuters

Biroul vicecancelarului austriac Heinz-Christian Strache, liderul Partidului Libertăţii (FPOe, de extremă dreapta), a fost spart în cursul serii de miercuri, la scurt timp după ce în aceeaşi încăpere a fost descoperită aparatură de interceptare, a anunţat joi Parchetul din Viena, precizând că a fost deschisă o anchetă, transmite Reuters.

Spargerea a avut loc miercuri seara, în timp ce Strache ieşise pentru a lua masa, a declarat purtătorul său de cuvânt, confirmând o informaţie anterioară difuzată de postul Oe24, conform agerpres.


El a afirmat că dispozitivul electronic de supraveghere a fost descoperit săptămâna trecută de către specialişti ai serviciilor de informaţii, în spatele unui perete placat cu oglinzi. ‘A fost vorba de o verificare de rutină după mutarea într-un nou birou’, a precizat purtătorul de cuvânt.

Citește și : Germania cere NATO să discute în cadrul Alianţei situația din Siria

Strache s-a mutat în biroul din Palatul Dietrichstein, sediul Ministerului Funcţiei Publice şi al Sportului, după ce partidul său a intrat la guvernare luna trecută, alături de formaţiunea conservatoare OeVP, a cancelarului Sebastian Kurz.

‘Am deschis o anchetă şi aşteptăm un raport al poliţiei’, a declarat joi o purtătoare de cuvânt a Parchetului din Viena.

Motivele acestor incidente nu sunt cunoscute deocamdată, a indicat Ministerul de Interne, condus de FPOe.

Vineri, mii de persoane sunt aşteptate să ia parte la un protest împotriva unui bal al extremiştilor de dreapta organizat de FPOe la Palatul Hofburg din Viena.