DISTRIBUIȚI
AP

Autoritățile din Kosovo l-au decorat marți pe fostul președinte american Bill Clinton cu „Ordinul Libertății”, în semn de recunoștință pentru sprijinul pe care l-a acordat cauzei independenței fostei provincii sârbe, potrivit France 24, scrie mediafax.

Clinton a primit decorația în cadrul unui eveniment organizat cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la incheierea bombardamentelor NATO din fosta Iugoslavie.


Citește și : Macron avertizează cu privire la un nou război : ‘Cred că haosul este aici’

Bill Clinton era președintele Statelor Unite în timpul intervenției NATO din fosta Iugoslavie, în urma căreia forțele sârbe au fost învinse în Kosovo. Clinton a fost decorat marți de către președintele Hashim Thaci. „Niciun premiu nu este o răsplată suficientă, cea mai înaltă decorație pe care o puteți primi este însăși libertatea Kosovo”, i-a spus acesta lui Clinton. În replică, fostul lider de la Casa Albă a declarat că va fi „întotdeauna mândru” de contribuția pe care a avut-o în lupta pentru eliberarea Kosovo.

„S-a întâmplat să fiu președintele Statelor Unite atunci când ați avut nevoie ca cineva să fie alături de voi în lupta împotriva epurărilor etnice și împotriva uciderii civililor nevinovați”, a spus Bill Clinton, care a adăugat că în pofida neînțelegerilor la nivel politic din Statele Unite, independența Kosovo este un subiect cu care toată lumea este de acord.

Clinton urmează să susțină miercuri un discurs la Priștina pentru a marca ceremonia aniversară.

Citește și : Statele membre UE consideră justificată demararea unei proceduri disciplinare împotriva Italiei