DISTRIBUIȚI
Mirror

Cel puţin 45 de persoane şi-au pierdut viaţa şi numeroşi locuitori sunt în continuare daţi dispăruţi după trecerea uraganului Dorian prin Bahamas, potrivit unui bilanţ provizoriu, publicat duminică seara de poliţia din arhipelag, relatează AFP, scrie agerpres.

Precedentul bilanţ era de 44 de morţi. În total, 37 de victime au fost găsite pe Insula Great Abaco şi opt pe insula Grand Bahama. Însă, autorităţile locale estimează că numărul acestora va creşte.


Citește și : Regina Elisabeta a II-a a aprobat legea care împiedică un Brexit fără acord pe 31 octombrie

„Ne aşteptăm să găsim şi alte corpuri în timpul operaţiunilor de căutare. Există multe persoane date dispărute”, a declarat poliţia din Bahamas într-un comunicat.

La mai bine de o săptămână după ce a fost lovit în plin de uraganul Dorian, nordul arhipelagului Bahamas rămâne cufundat în haos, iar faza de urgenţă nu s-a încheiat, prioritatea fiind evacuarea sinistraţilor de pe insulele cele mai devastate.