DISTRIBUIȚI
Anadolu

Pandemia de COVID-19 a făcut cel puţin 434.214 de morţi în lume de la apariţia sa în decembrie în China, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale, luni, la orele 19.00 GMT, scrie agerpres.

Peste 7.970.180 de cazuri de infecţie au fost diagnosticate oficial în 196 de ţări şi teritorii de la începutul pandemiei, dintre care cel puţin 3.603.600 sunt considerate vindecate în prezent.


Citește și : SUA retrag autorizaţia pentru utilizarea în regim de urgenţă a două tratamente împotriva COVID -19

Numărul cazurilor diagnosticate nu reflectă însă decât o parte din numărul real al contaminărilor. Unele ţări testează numai în cazurile grave, altele utilizează testele prioritar pentru urmărire şi numeroase ţări sărace dispun de capacităţi de depistare limitate.

De la bilanţul prezentat cu o zi înainte, în lume s-au înregistrat 2.864 de decese noi şi 116.982 de cazuri noi. Ţările care au numărat cele mai multe decese sunt Brazilia cu 612 morţi noi, India (325) şi Statele Unite (310).

SUA, care au înregistrat la începutul lui februarie primul lor deces legat de coronavirus, sunt ţara cea mai afectată atât în număr de morţi, cât şi în număr de cazuri, cu 115.896 de decese pentru 2.103.750 de cazuri. Cel puţin 561.816 persoane au fost declarate vindecate.

După Statele Unite, ţările cele mai lovite sunt Brazilia cu 43.332 de morţi pentru 867.624 de cazuri, Regatul Unit cu 41.736 morţi (296.857 de cazuri), Italia cu 34.371 de morţi (237.290 de cazuri) şi Franţa cu 29.436 de morţi (194.175 de cazuri).

Dintre ţările cele mai grav afectate, Belgia are cel mai mare număr de morţi în raport cu populaţia, cu 83 de decese la 100.000 de locuitori, urmată de Regatul Unit (61), Spania (58), Italia (57) şi Suedia (48).

Citește și : Lideri ai opoziţiei din Belarus, condamnaţi din nou la închisoare

China (fără teritoriile Hong Kong şi Macao), unde s-a declanşat pandemia la sfârşitul lui decembrie, a raportat oficial 83.181 de cazuri (49 de cazuri noi de duminică până luni), dintre care 4.634 de decese (zero noi) şi 78.370 de vindecări.

Europa totaliza luni, la orele 19.00 GMT, 188.085 de decese pentru 2.417.902 cazuri, SUA şi Canada 124.114 decese (2.202.820 de cazuri), America Latină şi Caraibe 79.877 de decese (1.660.695 de cazuri), Asia 23.503 de decese (865.000 de cazuri), Orientul Mijlociu 11.950 de decese (569.347 de cazuri), Africa 6.554 de decese (245.692 de cazuri) şi Oceania 131 de decese (8.731 de cazuri).