DISTRIBUIȚI

Italia a raportat marţi 853 de decese asociate COVID-19, în creştere faţă de 630 în urmă cu o zi şi cel mai grav bilanţ înregistrat după data de 28 martie, transmite Reuters, potrivit agerpres.   

Potrivit Ministerului Sănătăţii, numărul de cazuri noi de infectare cu coronavirus a fost de 23.232 (din 188.659 de teste), comparativ cu 22.930 luni (din 148.945 de teste).


Citește și : Poliția germană a întrerupt o înmormântare la care participau 400 de persoane

Italia, prima ţară occidentală grav lovită de pandemie, a raportat până acum 51.306 decese din 1,455 milioane de infectări cu SARS-CoV-2.

Deşi numărul de decese a fost cel mai ridicat din Europa în ultimele zile, rata de creştere a spitalizărilor şi de internare la terapie intensivă a scăzut.

Marţi, în spitale se aflau 34.577 de pacienţi cu COVID-19, în scădere cu 120 faţă de ziua anterioară, când se înregistrase o creştere de 418 internări.

La terapie intensivă sunt 3.816 pacienţi, cu şase mai mulţi decât luni.

În prima jumătate a lunii, numărul de internări creştea cu circa 1.000 pe zi, iar cel al pacienţilor la terapie intensivă cu aproximativ 100 în 24 de ore.

Citește și : Austria înregistrează un record de decese de coronavirus și anunță când va începe vaccinarea în masă a populației

Regiunea nordică Lombardia, cu capitala financiară Milano, rămâne cea mai afectată, marţi raportând 4.886 de cazuri noi de contaminare.

Regiunea centrală Lazio, din jurul Romei, cu o populaţie mai redusă numeric, a înregistrat al doilea cel mai ridicat bilanţ al zilei, cu 2.509 de infectări.