DISTRIBUIȚI
AP

Cel puţin 12 persoane au fost ucise, alte 13 rănite, iar alte trei au fost date dispărute într-o explozie uriaşă, vineri, într-o uzină de gazificare, în centrul Chinei, conform ultimului bilanţ anunţat de autorităţi, informează AFP, potrivit news.ro .

Deflagraţia a avut loc în jurul orei locale 17.45 (12.45, ora României), într-un atelier al uzinei Henan Coal Gas (Group), situată în localitatea Yima, în oraşul Sanmenxia, la aproximativ 900 de kilometri sud-vest de Beijing, potrivit agenţiei de presă China Nouă.


Citește și : Pompeo: SUA doresc ca Iranul să vină la masa negocierilor

Aceasta a atins o unitate de separare a aerului uzină – dar nu zonele rezervoarelor de gaze, precizează agenţia, citând o sursă din cadrul autorităţilor locale.

Explozia a făcut ţăndări geamurile şi uşile imobilelor pe o rază de trei kilometri, ”iar unele uşi situate în interior au fost de asemenea spulberate de suflul exploziei”, anunţă pe contul de pe reţeaua de socializare Weibo televiziunea de stat CCTV.

CCTV a difuzat înregistrării video cu o imensă ciupercă de fum gri, gramuri de la clădiri sparte, moloz pe jos, locuitori panicaţi şi medici în halat alb lângă răniţi care ţin batiste pline de sânge la cap.

Citește și : O aeronavă americană de supraveghere monitorizează situația din Strâmtoarea Hormuz

O uzină de gazificare permite, în general, transformarea unor materiale carbomice sau organice în gaz, utilizabil ulterior în vederea producerii electricităţii, unor bare de combustibil sau energiei.