DISTRIBUIȚI
ansa

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 33.229 de morţi în Italia, cu 87 de decese produse în ultimele 24 de ore, iar numărul total al persoanelor infectate a depăşit 232.000, potrivit mediafax.

Serviciul italian de Protecţie Civilă a comunicat, vineri seară, că bilanţul epidemic este de 33.229 de morţi, iar numărul total al cazurilor de infectare cu noul coronavirus raportate până acum a ajuns la 232.248.


Citește și : Mii de medici italieni au demonstrat în toată Italia pentru a cere o reformă

În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 516 noi cazuri confirmate şi 87 de decese, potrivit Serviciului italian de Protecţie Civilă, citat de agenţia Adnkronos şi de cotidianul La Stampa.

Numărul total al persoanelor vindecate a ajuns la 152.844. În prezent, în Italia sunt 46.175 de persoane care au coronavirus.

Cele mai multe cazuri de infectare s-au înregistrat în regiunea Lombardia, 88.537, şi 16.012 decese. În regiunea Piemonte sunt 30.501 cazuri şi 3.851 de decese, iar în Emilia Romagna sunt 27.739 de cazuri şi 4.102 decese. În Veneto s-au înregistrat 19.134 de cazuri de coronavirus şi 1.906 de decese.

Citește și : Marea Britanie îndeamnă Administraţia de la Beijing să reanalizeze iniţiativa privind Hong Kong