DISTRIBUIȚI
ANSA

Bilanţul deceselor din cauza coronavirusului a ajuns la 21 în Italia, în timp ce alţi 820 de oameni au fost infectaţi cu noul patogen. Totuşi, numărul celor vindecaţi este în creştere, transmite The Guardian, scrie mediafax.

Autorităţile italiene au anunţat că în cazul noilor decese înregistrate în ţară este vorba despre oameni în vârstă, care sufereau şi de alte afecţiuni medicale.


Citește și : Bundesbank: Economia Germaniei va fi afectată de epidemia de coronavirus

Guvernatorul regiunii Lombardia, Attilio Fontana, a declarat că situaţia s-a amplificat, joi, în Lodi, în apropiere de Milano, după ce a fost înregistrată o creştere bruscă a oamenilor internaţi din cauza epidemiei.

„Din păcate, avem o nouă situaţie de urgenţă în Lodi”, a spus Fontana, care s-a autoizolat după ce un angajat guvernamental din zonă a fost diagnosticat cu virusul Covid-19. „51 de oameni au fost internaţi ieri în stare critică, inclusiv 17 care au fost duşi la terapie intensivă”, a mai adăugat guvernatorul.

Citește și : Numeroase vehicule, incendiate în parcarea unei gări din Paris

Majoritatea deceselor au fost raportate în regiunea Lombardia, situată în nordul Italia, aceasta fiind cea mai afectată de epidemie. În zonă au fost confirmate în jur de 400 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar autorităţile au anunţat că rata de vindecare este de 10%.