DISTRIBUIȚI
afp

Atentatul comis joi de către talibani asupra unui spital din sudul Afganistanului s-a soldat cu cel puţin 39 de morţi şi 140 de răniţi, au anunţat vineri autorităţile din provincia Zabul, informează AFP, potrivit agerpres.

Atacul revendicat de talibani şi executat cu un camion capcană avea ca ţintă sediul local al serviciilor de informaţii din Qalat, capitala provinciei, dar cele mai mari pagube le-a suferit spitalul regional aflat în apropiere.


Citește și : Bill de Blasio SE RETRAGE din cursa pentru Casa Albă

Acest atentat ridică la 91 numărul celor ucişi într-o serie de atacuri comise în Afganistan începând de marţi. Cifra nu include şi victimele civile ale unui raid efectuat cu o dronă de armata americană împotriva Statului Islamic şi care a lovit din greşeală un grup de agricultori. Potrivit AFP, nouă civili ar fi fost ucişi în acest atac cu dronă, în timp ce sursele agenţiei Reuters vorbesc despre circa 30 de morţi.