DISTRIBUIȚI
thenewhumanitarian.org

Un atac al grupării jihadiste Boko Haram, comis sâmbătă, împotriva unui grup de bărbaţi care se întorceau de la o ceremonie funerară în nord-estul Nigeriei, s-a soldat cu 65 de morţi, aproape de trei ori mai mult decât primul bilanţ, a anunţat duminică un responsabil local, citat de AFP, potrivit agerpres.

Zeci de noi cadavre au fost descoperite după atacul comis de indivizi înarmaţi lângă o localitate din apropierea capitalei regionale Maiduguri.


Citește și : Donald Trump se apără după ce a fost acuzat că duce o ‘campanie de ură’

În jurul orei 10:30 GMT, insurgenţii care au sosit la bordul a trei motociclete, au deschis focul asupra unui grup de bărbaţi care se întorceau dintr-un sat vecin, unde au participat la o înmormântare, în districtul Nganzai, la 90 km de capitala regionala, Maiduguri.

„Există 65 de morţi şi 10 răniţi”, a declarat şeful guvernului local, Muhammed Bulama, după ce anterior un prim bilanţ consemna 23 de morţi.

Gruparea Boko Haram este activă în această zonă, unde atacă în mod regulat satele, jefuind şi confiscând alimente şi dând foc caselor.

Citește și : 131 de migranţi, în continuare blocaţi pe o navă, care a acostat într-un port militar din Sicilia