DISTRIBUIȚI
The Independent

Un kurd irakian a murit din cauza rănilor, la o zi după atacul armat sângeros de la Erbil, în nordul Irakului, în care a fost ucis viceconsulul turc şi alt civil, au declarat joi rude ale acestuia pentru AFP, scrie news.ro .

Un bărbat înarmat a deschis focul miercuri asupra unor angajaţi ai Consulatului General al Turciei, într-un restaurant, într-un cartier foarte frecventat la Erbil, capitala Kurdistanului irakan, potrivit unui ofiţer de poliţie.


Citește și : Slovenia îl nominalizează pe Janez Lenarcic pentru funcţia de comisar european

Viceconsulul turc şi un civil au fost ucişi pe loc. Un al treilea bărbat, rănit, a murit joi, potrivit rudelor sale.

Vărul său l-a identificat, sub acoperirea anonimatului, ca fiind Bashdar Ramadan, în vârstă de 26 de ani, şi a declarat că a murit în noaptea de miercuri spre joi.

ATACATOR SINGUR, ÎN CIVIL, ÎNARMAT CU DOUĂ PISTOALE

Potrivit agenţiei oficiale turce de presă Anadolu, care citează un reprezentant al restaurantului, atactorul era singur, era îmbrăcat în civil şi era înarmat cu două pistoale.

Acesta a luat în mod deliberat ca ţintă angajaţi ai consulatului turc, în cartierul Ainkawa, cunoscut prin restaurante şi magazine, potrivit agenţiei.

Suspectul, care a reuşit să fugă, nu a fost găsit până joi, în pofida barajelor instituite în cartier şi în jurul cartierului în care a fost comis atacul, au declarat surse în domeniul securităţii.

Guvernul regiunii autonome, în care Turcia dispune de baze militare, a anunţat că o anchetă era în curs şi că nu va ”tolera vreo tulburare a securităţii şi stabilităţii Kurdistanului”.

Atacul nu a fost revendicat, iar Ankara a ameninţat cu un ”răspuns adecvat faţă de autorii acestui atac laş”.

Citește și : Cea mai călduroasă zi din istoria Israelului – Temperatură record de aproape 50 de grade Celsius

Trupe turce efectuează din mai o operaţiune în Kurdistanul irakian, situat la frontiera cu Turcia, împotriva Partidului Muncitorilor din Kurdustan (PKK), clasificat drept o ”organizaţie teroristă” de Ankara, Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite.

Un purtător de cuvânt al aripii armate a PKK, Dyar Denir, a afirmat că aceasta nu are vreo legătură cu acest atac armat, însă numeroşi experţi irakieni au arătat deja cu degetul o posibilă responsabilitate a PKK, care a anunţat recent uciderea unor comandanţi kurzi în raiduri turce.