DISTRIBUIȚI
TWITTER

Atentatul cu maşină-capcană comis sâmbătă în capitala Somaliei, Mogadishu, de presupuşi membri ai organizaţiei teroriste al-Shabab s-a soldat cu cel puţin 215 morţi şi peste 350 de răniţi, conform ultimului bilanţ obţinut de agenţia EFE de la surse sanitare locale. 

Conform presei, marea majoritate a victimelor sunt civili, în principal vânzători ambulanţi care îşi comercializau produsele pe standuri amplasate pe una dintre cele mai frecventate artere ale oraşului.


Spitalele locale, care duc lipsă de sânge şi medicamente, sunt depăşite de situaţie şi probabil numărul morţilor va creşte.

Ţinta atacului pare să fi fost hotelul Safari, situat în apropierea locului deflagraţiei, acesta fiind frecventat de somalezi care se întorc din străinătate, de angajaţi guvernamentali şi de jurnalişti. În mod obişnuit, forţele de securitate somaleze opresc şi percheziţionează vehicule la intersecţia respectivă.

Gruparea al-Shabab, care s-a afiliat în anul 2012 reţelei al-Qaida, controlează o parte din centrul şi sudul ţării şi are ca obiectiv crearea unui stat islamic în Somalia. Această ţară trăieşte în război şi haos din anul 1991, când a fost înlăturat de la putere dictatorul Mohamed Siad Barré, nici până în prezent Somalia neavând un guvern funcţional şi este divizată între diferitele clanuri armate şi grupări islamiste.