DISTRIBUIȚI
The San Diego Union-Tribune

Preşedintele american Joe Biden a declarat sâmbătă că Statele Unite se vor „ocupa” de balonul chinez care a intrat în spaţiul aerian al SUA, fără a da mai multe detalii, relatează AFP, potrivit agerpres.  

„Ne vom ocupa de aceasta”, a spus Biden, căruia i s-a cerut să reacţioneze la acest caz, care a provocat o răceală în relaţiile dintre Washington şi Beijing precum şi amânarea unei vizite a şefului diplomaţiei americane Antony Blinken în China.


Citește și : Biden subliniază necesitatea respectării regulilor convenite pe Esplanada Moscheilor

Preşedintele american tocmai aterizase la bordul Air Force One în Syracuse, New York, unde urma să staţioneze câteva ore.

Potrivit presei americane, balonul chinez, despre care Pentagonul susţine ca este un balon „spion”, a fost observat sâmbătă deasupra Carolinei de Nord, pe coasta de est a Statelor Unite.

Beijingul a recunoscut că este într-adevăr un dispozitiv venit din China, dar a dat asigurări că este o „aeronavă civilă, folosită în scopuri de cercetare, în principal meteorologice”.

Aparatul ar fi „deviat de la traiectoria sa”, a adăugat un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, exprimând „regretele” ţării sale pentru această încălcare „involuntară” a spaţiului aerian american

Citește și : Trei români au murit într-un grav accident petrecut în Slovenia

Balonul a zburat în special peste statul Montana (vest), unde se află silozuri cu rachete nucleare, înainte de a se deplasa spre est.

Până acum s-a decis ca balonul să nu fie doborât din cauza riscurilor pe care le prezintă posibilele resturi pentru oamenii de la sol, a declarat un înalt oficial al Pentagonului.