DISTRIBUIȚI

Președintele american Joe Biden și președintele rus Vladimir Putin vor avea marți o videoconferință, cei doi lideri urmând să discute despre situația tensionată din Ucraina, scrie Reuters, informează mediafax.

„Biden va sublinia preocupările SUA cu privire la activitățile militare rusești la granița cu Ucraina și va reafirma sprijinul Statelor Unite pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, într-un comunicat.


Citește și : Turcia riscă sancţiuni europene drastice în cazul lui Osman Kavala

Ea a precizat că alte subiecte vor include „stabilitatea strategică, probleme cibernetice și regionale”.

Cei doi vor discuta, de asemenea, despre legăturile bilaterale și despre punerea în aplicare a acordurilor la care au ajuns la summitul de la Geneva din iunie, a declarat sâmbătă Kremlinul.

„Conversația va avea loc într-adevăr marți”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru Reuters. „Relațiile bilaterale, bineînțeles Ucraina și realizarea acordurilor la care s-a ajuns la Geneva sunt principalele puncte de pe ordinea de zi”, a spus el.

Momentul exact al convorbirii nu a fost dezvăluit.

Se crede că peste 94.000 de soldați ruși sunt masați în apropierea granițelor Ucrainei. Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat vineri că Moscova ar putea planifica o ofensivă militară pe scară largă la sfârșitul lunii ianuarie, citând rapoarte ale serviciilor de informații. Oficialii americani au ajuns la concluzii similare.

Președintele american a declarat recent că el și consilierii săi pregătesc un set cuprinzător de inițiative menite să îl descurajeze pe Putin de la o invazie. El nu a oferit mai multe detalii, dar administrația a discutat despre parteneriatul cu aliații europeni pentru a impune mai multe sancțiuni Rusiei.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a declarat separat că Washingtonul s-a angajat să se asigure că Ucraina are ceea ce îi trebuie pentru a se proteja.

Citește și : Preşedintele Botswanei spune că diplomaţii străini au venit infectaţi cu Omicron din Europa

Cei doi lideri au avut o singură întâlnire față în față de când Biden a preluat funcția, în ianuarie, la Geneva, în iunie. Ultima dată au vorbit la telefon pe 9 iulie. Biden apreciază discuțiile directe cu liderii mondiali, considerându-le o modalitate de a reduce tensiunile.

Secretarul de stat american Antony Blinken l-a avertizat pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov, la Stockholm, la începutul acestei săptămâni, că Statele Unite și aliații săi europeni vor impune „costuri și consecințe severe Rusiei dacă aceasta va întreprinde noi acțiuni agresive împotriva Ucrainei”.