
Preşedintele american Joe Biden s-a recules miercuri la Mormântul Soldatului Necunoscut de la Cimitirul Naţional Arlington, în apropiere de Washington, împreună cu trei dintre predecesorii săi, relatează AFP, potrivit agerpres.
Democraţii Bill Clinton şi Barack Obama, precum şi republicanul George W. Bush, care anterior au asistat la depunerea jurământului, l-au însoţit pe Joe Biden şi în această ultimă etapă înainte de intrarea sa în Casa Albă.
Citește și : Donald Trump a plecat pentru ULTIMA DATĂ de la Casa Albă
Joe Biden a depus miercuri jurământul în calitate de cel de al 46-lea preşedinte al SUA, iar prin discursul de învestitură a transmis un mesaj de unitate naţională.