DISTRIBUIȚI
Time Magazine

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, a confirmat luni nominalizarea lui Janet Yellen, fost preşedinte al Rezervei Federale (FED), la conducerea Departamentului Trezoreriei şi a anunţat componenţa viitoarei sale echipe economice, care va fi responsabilă să livreze ‘un sprijin economic imediat’ celei mai lovite ţări de pandemia de COVID-19, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘În timp ce vom începe pentru a aduce virusul sub control, iată echipa care va furniza un sprijin economic americanilor în această criză economică şi ne va ajuta să ne reconstruim economia mai puternică decât oricând’, a declarat Biden într-un comunicat.


Citește și : Insula Fraser, aflată în patrimoniul UNESCO, pârjolită de incendiile de vegetaţie

El a anunţat nominalizarea lui Janet Yellen, prima femeie care va conduce Departamentul Trezoreriei, dacă va fi confirmată în post de Senat.