DISTRIBUIȚI
AP/Getty

Candidatul la învestitura democrată Bernie Sanders şi cântăreaţa americană de rap Cardi B şi-au unit luni eforturile pentru a-i îndemna pe tinerii alegători să participe la scrutinul prezidenţial din 2020, relatează AFP, potrivit agerpres.

Cei doi s-au întâlnit la un centru de frumuseţe din Detroit, în nordul SUA, pentru a filma un spot adresat tinerilor votanţi, un loc simbolic pentru Cardi B, cunoscută deopotrivă pentru cântecele sale şi pentru manichiura perfectă.


Citește și : Un american suspectat de uciderea unui polițist la Roma a fost fotografiat în cătuşe, legat la ochi

„Lucrăm la modul de a-i mobiliza mai mult pe tineri în privinţa politicii”, a explicat Sanders la CNN înainte de începerea filmării.

„Mulţi dintre ei votează deja, dar încă nu suficienţi”, a adăugat el.

Artista originară din Bronx a publicat apoi pe Instagram o fotografie cu ea discutând cu senatorul independent de Vermont şi „socialist” autoproclamat, mulţumindu-i că a împărtăşit cu ea proiectele sale de „schimbare a ţării”.

Nu este prima dată când interpreta de rap îşi împărtăşeşte opiniile politice în favoarea candidatului democrat. La 16 iulie, ea a publicat următoarea postare pe contul său de Twitter: „Acest om se luptă pentru egalitatea în drepturi, pentru drepturile omului, de atât de mult timp”.

Citește și : Trump vrea să iniţieze retragerea trupelor americane din Afganistan înaintea alegerilor prezidențiale

La începutul anului, cântăreaţa l-a atacat pe preşedintele Donald Trump, pe care l-a acuzat că a forţat mii de funcţionari să îşi reia munca fără salariu pentru a limita efectele ‘shutdown-ului’, blocajul anumitor servicii ale statului.

Bernie Sanders se află pe poziţia a doua în intenţiile de vot la alegerile primare democrate pentru scrutinul prezidenţiale din 2020, cu 15%, conform site-ului RealClearPolitics (RCP), care face o medie a diferitelor sondaje, cot la cot cu senatoarea progresistă Elizabeth Warren (14,5%), dar mult în spatele fostului vicepreşedinte Joe Biden (29,3%).