DISTRIBUIȚI
Reuters

Conservatorii europeni nu ar trebui să excludă din grupul lor politic partidul Fidesz al premierului ungar Viktor Orban, a afirmat vineri Silvio Berlusconi, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Berlusconi i-a transmis telefonic lui Viktor Orban că Forza Italia va vota împotriva unei propuneri de excludere a Fidesz din grupul europarlamentar al Partidul Popular European (PPE), potrivit unui comunicat al partidului fostului premier italian.


Citește și : Turcia. Manifestantele de Ziua Femeii, întâmpinate de poliţie cu câini şi gaze lacrimogene (VIDEO)

Conform sursei citate, Berlusconi i-a comunicat lui Orban următorul mesaj: „Te-am apărat mereu şi voi fi întotdeauna de partea ta, dar te rog să accepţi o parte din cererile PPE”.

Retorica eurosceptică şi radicală împotriva imigraţiei precum şi stilul autoritar l-au pus pe liderul Fidesz într-o poziţie din ce în ce mai contondentă cu oficialii de la Bruxelles şi cu PPE.

Liderul PPE Manfred Weber i-a cerut lui Orban să înceteze atacurile la adresa colegului său, Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, şi a filantropului liberal născut în Ungaria, George Soros, ca reacţie la campania naţională organizată de Fidesz, în care Juncker şi Soros au fost prezentaţi în postere drept promotori ai imigraţiei ilegale în Europa.

Pe 20 martie, conducerea PPE urmează să voteze asupra statutului Fidesz, pe lângă excludere fiind posibilă şi varianta suspendării.

Citește și : Donald Trump se va întâlni cu Jair Bolsonaro la Casa Albă pe 19 martie