DISTRIBUIȚI
twitter

Berlinul este o „placă turnantă” a traficanţilor vietnamezi de fiinţe umane, a transmis luni poliţia judiciară germană, care va lansa o acţiune concertată în Europa pentru a lupta împotriva acestei forme de criminalitate, relatează AFP, potrivit agerpres

Cartierul Lichtenberg din estul capitalei, unde se află cea mai mare piaţă asiatică din Germania, Dong Xuan Center, este în centrul acestui trafic, a declarat Carsten Moritz, şeful departamentului de trafic de fiinţe umane al poliţiei judiciare germane (BKA), citat de postul local de radio rbb.


Citește și : Un studiu relevă succesul iniţial al campaniei de vaccinare în Israel

Victimele, atrase de perspectiva unui loc de muncă bine remunerat în Germania sau în alte state din Europa de Vest, ajung să lucreze la negru „în condiţii abuzive”, pentru a rambursa datoriile acumulate pentru intrarea lor ilegală în această ţară, care pot ajunge până la 20.000 de euro de persoană.

Percheziţiile efectuate de poliţie au permis descoperirea a numeroase victime, inclusiv minori, care lucrau ilegal în saloane de masaj, restaurante sau firme de curăţenie, a adăugat el.

„O vastă reţea” activă în toată Europa se află în spatele acestui trafic, care generează „sume enorme”, a precizat oficialul.

În martie anul trecut, poliţia germană a arestat şase presupuşi traficanţi vietnamezi suspectaţi că au facilitat venirea în Germania a 155 de compatrioţi.

Aproximativ 188.000 de descendenţi ai vietnamezilor trăiesc în Germania, conform statisticilor oficiale. În Germania de Vest, majoritatea au ajuns în timpul crizei migratorii ‘Boat People’ din anii ’70, iar în Germania de Est, în cadrul schimburilor între fosta Republică Democrată Germană şi Vietnamul comunist.

Citește și : Japonia va studia cazurile de infectare după vaccinarea anti-COVID

La iniţiativa BKA, în acest an va fi lansată în Europa o acţiune concertată pentru a lupta mai eficient împotriva acestui trafic, fiind implicate în special Polonia, Marea Britanie, Olanda, Austria şi Belgia, dar şi Europol, potrivit oficialului citat.

În 2019, 39 de migranţi vietnamezi au murit, asfixiaţi într-un camion frigorific în Anglia.