DISTRIBUIȚI
Bundesregierung

Guvernul german a anunţat miercuri că a primit o notificare oficială despre o posibilă retragere parţială a forţelor americane staţionate în ţara sa, transmite DPA, potrivit agerpres.

‘Guvernul federal a fost informat că există reflecţii în administraţia SUA cu privire la reducerea prezenţei forţelor armate americane în Germania’, le-a declarat jurnaliştilor purtătoarea de cuvânt adjunctă a executivului, Ulrike Demmer, la Berlin.


Citește și : Austria restabileşte libera circulaţia cu 31 de state europene, inclusiv cu Italia

‘Din ce ştim până acum, nu s-a luat o decizie finală’, a adăugat ea.

Declaraţia purtătoarei de cuvânt survine în urma relatărilor din presă conform cărora preşedintele Donald Trump a ordonat retragerea a până la 15.000 de militari americani din cei aproximativ 34.500 staţionaţi în prezent în Germania.

Atât Casa Albă, cât şi NATO au refuzat să comenteze pe marginea acestui subiect.

Luni, ministrul german al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, a declarat că ministerul său nu primise nicio informare despre o potenţială reducere a prezenţei militare a SUA.

Citește și : Germania nu vede cu ochi buni anexările israeliene în Cisiordania: ‘ÎNCALCĂ legislaţia internaţională’