DISTRIBUIȚI
Paris tourist office

Prim-ministrul Belgiei, Alexander De Croo, a afirmat că este ”posibilă” reluarea organizării ”câtorva mari festivaluri” în ”cea de-a doua jumătate a verii”, precum evenimentul dedicat muzicii electronice Tomorrowland, a precizat duminică cabinetul acestuia, potrivit AFP, scrie agerpres.  

Detaliile urmează să fie anunţate marţi de comitetul de consultare, care reuneşte guvernul federal şi entităţile federate.


Citește și : Zuzana Caputova evocă rolul armatei române în eliberarea Slovaciei în al Doilea Război Mondial

”Una dintre opţiunile preconizate constă în permiterea accesului pe baza ‘certificatului verde’ european”, potrivit sursei menţionate.

Acest certificat sanitar european, care conţine un cod QR ce face dovada că titularul s-a vaccinat, are un rezultat negativ sau deţine anticorpi în urma infectării cu COVID-19, face în prezent obiectul negocierilor din sânul UE cu obiectivul de a intra în vigoare până la sfârşitul lui iunie.

Şefii de state şi de guverne din UE au abordat acest subiect cu prilejul summitului de la Porto, desfăşurat vineri şi sâmbătă, însă acest sistem de circulaţie armonizat între cei 27 de membri ai blocului comunitar face în continuare obiectul unor divergenţe.

Intrarea la festivaluri va fi posibilă doar cu bilete achiziţionate în avans pentru a permite monitorizarea spectatorilor, iar accesul va fi limitat la europeni şi cetăţeni din Regatul Unit, a mai precizat acesta.

Liderul belgian ”este convins că ar trebui să fie posibilă organizarea (evenimentului) corect şi în deplină siguranţă”, a precizat cabinetul acestuia explicând totodată că ”până în luna august, toţi adulţii” din Belgia ”vor avea posibilitatea de a se vaccina”.

Alexander De Croo a avut discuţii în acest weekend, printre alţii, cu organizatorii festivalului Tomorrowland. Evenimentul, unul dintre cele mai mari din lume dedicat muzicii electronice, este prevăzut pentru perioada 27 august – 5 septembrie, în Boom, Frandra (nord).

Citește și : Proteste la Porto împotriva summitului social al UE

În 2020, festivalul, asemenea altor evenimente similare din Belgia, a fost anulat din cauza pandemiei, organizatorii propunând o ediţie virtuală.

Autorităţile belgiene au început să relaxeze restricţiile instituite pe teritoriul acestei ţări pentru a lupta împotriva propagării COVID-19: sâmbătă, interdicţia de circulaţie a fost ridicată, iar terasele şi cafenelele s-au redeschis.