DISTRIBUIȚI
Dreamstime.com

Belgia şi Olanda au dat startul oficial vineri, la Bruxelles, în timpul unei reuniuni a miniştrilor apărării ai ţărilor membre NATO, achiziţionării în comun a 16 nave militare, contra unei sume estimată la circa 4 miliarde de euro, informează AFP, potrivit agerpres.

Cele două armate ar urma să cumpere împreună patru fregate şi 12 puitoare de mine, după care îşi vor repartiza acelaşi număr din fiecare tip de navă.


Citește și : OIM va adopta un tratat internațional cu privire la violenţă şi hărţuire la locul de muncă

Ministrul olandez al apărării Ank Bijleved şi omologul său belgian Steven Vandeput au semnat două memorandumuri de acord care „dau startul lansării” procedurii de achiziţionare, informează agenţia Belga, citându-l pe Vandeput.

Olanda este însărcinată cu programul de fregate, care vor fi construite în şantierele navale ale ţării. Devize estimative au fost cerute constructorului local DSNS şi filialei olandeze a grupului francez Thales.

La rândul său, Belgia va coordona cumpărarea a două puitoare de mine, prin intermediul unei licitaţii. Noile nave ar urma să fie livrate începând cu 2023, potrivit marinei belgiene.

Cele două ţări colaborează de mai mult de jumătate de secol în marină.

Citește și : Donald Trump intenţionează să graţieze 3.000 de persoane, între care postum pe fostul boxer Muhammad Ali