DISTRIBUIȚI
Reuters

Belgia nu va reveni la măsurile stricte impuse în urmă cu două luni, chiar dacă va exista un al doilea val al epidemiei de COVID-19, a anunţat duminică ministrul de interne belgian Pieter de Crem, potrivit Reuters şi RTL, potrivit agerpres.

Ţara cu 11,5 milioane de locuitori a adoptat la jumătatea lunii martie măsuri stricte pentru a încetini propagarea virusului SARS-CoV-2, rămânând deschise doar magazinele alimentare şi farmaciile.


Citeşte şi: Cehia îşi redeschide cafenelele, hotelurile, barurile, restaurantele şi piscinele

”Primele restricţii au fost luate pentru a gestiona situaţia în care am ajuns. Acestea au fost circumstanţe excepţionale, dar noi nu am avut niciodată condiţiile din Italia sau Spania”, a declarat Pieter De Crem pentru postul de limbă flamandă VTM.

El a precizat că măsurile de izolare nu înseamnă că spitalele belgiene pot să încalce dreptul oamenilor de a primi asistenţă medicală.

”Dacă ar exista un al doilea val, cred că ne vom găsi într-o situaţie diferită, mai exact referitor la testare şi localizare. Dar eu cred că putem exclude situaţia în care să fim nevoiţi să revenim la măsuri dure”, a subliniat De Crem.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Noua Zeelandă

Belgia, unde se află sediile Uniunii Europene şi NATO, este una dintre cele mai afectate ţări europene de COVID-19, cu 57.092 de cazuri de infectare confirmate şi 9.280 decese, deşi numărul noilor, al pacienţilor spitalizaţi şi al cazurilor fatale este în declin de la începutul lunii aprilie.

La 3 iunie, guvernul belgian va avea o reuniune cu liderii regionali, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi experţi medicali pentru a discuta despre relaxarea suplimentară a restricţiilor, prin care s-ar putea extinde activităţile în sectorul HoReCa.