DISTRIBUIȚI
euronews

Procesul în care este judecat Bela Kovacs, fost europarlamentar şi membru al partidului radical Jobbik, pentru acuzaţii de spionaj împotriva instituţiilor Uniunii Europene, fals în documente şi fraudă financiară, a început marţi, la Budapesta, în spatele uşilor închise, relatează MTI, potrivit agerpres.

Fostul politician al Jobbik este acuzat că a furnizat serviciilor de informaţii ruse informaţii din domeniul energetic, despre alegerile europarlamentare, afaceri interne ale Ungariei şi extinderea centralei nucleare de la Paks. Potrivit procurorilor, scopul a fost subminarea din interior a Uniunii Europene şi promovarea intereselor Rusiei.


Citește și: Inundațiile catastrofale din Japonia au provocat moartea a 141 de oameni – FOTO/VIDEO

Bela Kovacs a negat acuzaţiile, declarând presei înaintea audierii că nu a ştiut că a avut de-a face cu agenţi ai serviciilor de informaţii.

Marţi, în sala de tribunal au mai fost prezenţi doar judecătorul, procurorii şi avocaţii, dat fiind că probele administrate implică secrete de stat, menţionează agenţia ungară.