DISTRIBUIȚI
www.china-embassy.org

China a trimis la Washington un ambasador cunoscut pentru intransigenţa sa, Qin Gang, într-un moment în care relaţiile dintre primele două puteri mondiale sunt „în impas”, potrivit diplomaţiei chineze, notează AFP, scrie agerpres

Qin Gang, a cărui numire nu a fost confirmată din sursă oficială în pofida numeroaselor zvonuri, a sosit miercuri pe aeroportul JFK din New York, a anunţat ambasada Chinei la Washington, difuzând fotografii ale noului ambasador purtând o mască cu un steag roşu ieşit în evidenţă.


Citește și : Comisia Europeană a semnat un contract de achiziţie a unui tratament cu anticorpi monoclonali împotriva COVID-19

Qin Gang şi-a creat o reputaţie de „luptător lup”, această nouă rasă de diplomaţi chinezi cunoscuţi pentru tonul lor agresiv faţă de ţările occidentale.

Cu toate acestea, la sosirea sa, el a fost conciliant faţă de gazdele sale.

„Mă voi strădui să clădesc canale de comunicare şi de cooperare cu toate sectoarele din Statele Unite şi voi acţiona pentru a pune din nou pe drumul cel bun relaţia China-SUA”, a promis el, conform afirmaţiilor raportate de ambasada sa.

Hong Kong, Taiwan, Xinjiang, drepturile omului, comerţ, tehnologii şi originile COVID-19: nu lipsesc subiectele de controversă dintre cele primele două puteri mondiale, iar preşedintele american, Joe Biden, nu a schimbat până în prezent politica de confruntare urmată de predecesorul său Donald Trump.

Luni, China a adresat un rechizitoriu în regulă împotriva politicii Washingtonului în cursul primei vizite în ţară a unui înalt responsabil al diplomaţiei americane din epoca Biden, Wendy Sherman.

Citește și : Un minor palestinian, împuşcat mortal de soldaţi israelieni în Cisiordania ocupată

 

Relaţia bilaterală se află „într-un impas”, i s-a adresat interlocutorul ei chinez, acuzând americanii că văd China „ca pe un duşman imaginar”.

Noua administraţie americană nu a numit deocamdată un ambasador la Beijing, dar informaţii apărute în presă mizează pe numirea diplomatului de carieră Nicholas Burns.