DISTRIBUIȚI
Reuters

China a anunţat miercuri că se opune cu fermitate noilor reguli impuse de SUA împotriva a cinci entităţi mediatice controlate de guvernul şi Partidul Comunist chinez şi a atenţionat că îşi rezervă dreptul de a replica la acţiunile Washingtonului, informează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

„SUA s-au lăudat întotdeauna cu a lor libertate a presei. Însă ei se amestecă în buna funcţionare a mass-media chineze din SUA şi le perturbă activitatea”, a denunţat Geng Shuang, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe. „Ne rezervăm dreptul de a da replica (SUA) în cadrul acestui caz”, a spus el.


Citește și: Londra dezvăluie noul sistem de imigrație post-Brexit

Geng Shuang a anunţat că Beijingul a revocat în acest context acreditările de presă pentru trei jurnalişti ai Wall Street Journal după ce cotidianul a refuzat să-şi ceară scuze pentru un editorial în care China este calificată drept „omul cu adevărat bolnav al Asiei”.

Purtătorul de cuvânt a precizat că Beijingul a înaintat mai multe plângeri împotriva cotidianului după publicarea articolului, pe care China l-a criticat ca fiind rasist şi denigrator la adresa eforturilor sale de a combate coronavirusul, însă publicaţia a refuzat să formuleze scuze sau să investigheze cine sunt responsabilii.

Geng nu a precizat numele celor trei jurnalişti ale căror acreditări de presă au fost retrase.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez a făcut aceste comentarii în timpul conferinţei de presă cotidiene.

Administraţia lui Donald Trump a anunţat marţi că va asimila de acum încolo mass-media statului chinez cu misiuni diplomatice, în faţa a ceea ce responsabilii americani au calificat drept propagandă crescândă a Beijingului.

Citește și: Un mexican ARESTAT în SUA pentru spionaj în favoarea Rusiei

Cele cinci mass-media – agenţia de presă Xinhua, televiziunea publică CGTN, China Radio, China Daily şi Cotidianul Poporului – vor trebui de acum să obţină aprobarea Departamentului de Stat american pentru a putea cumpăra proprietăţi în SUA. Ele vor trebui să furnizeze listele tuturor angajaţilor, inclusiv americani, potrivit unor responsabili ai Departamentului de Stat.

Nicio restricţie nu va fi în schimb aplicată activităţilor jurnaliştilor de la media chineze în SUA.