DISTRIBUIȚI

China a cerut miercuri Regatului Unit „să înceteze imediat orice ingerinţă” în problemele legate de Hong Kong, după apelul Londrei de a nu impune o lege controversată, consacrată securităţii naţionale, în acest teritoriu autonom, informează AFP, potrivit agerpres.

Acest proiect legislativ survine ca reacţie la manifestaţiile uriaşe împotriva influenţei Beijingului, care au zguduit Hong Kongul în 2019. Ele au dus la violenţe şi au întărit un curent pro-independenţă până atunci marginal, notează AFP.


Citește și: Justin Trudeau a ezitat îndelung să răspundă la o întrebare legată de Trump

Proiectul de lege, care a obţinut aprobarea parlamentului chinez, dar care nu este finalizat, prevede pedepsirea activităţilor separatiste, „teroriste”, subversiunea şi ingerinţele străine în teritoriu.

Regatul Unit, SUA, Australia şi Canada şi-au exprimat public temerile. Iar ministrul de externe britanic Dominic Raab a cerut marţi Beijingului să renunţe la această lege.

„Este încă timp pentru China să reflecteze, să se îndepărteze de prăpastie şi să respecte autonomia Hong Kongului şi propriile sale obligaţii, precum şi obligaţiile sale internaţionale”, a declarat el.

Această luare de poziţie a determinat Beijingul să reacţioneze violent miercuri, notează AFP.

„Sfătuim partea britanică să înceteze imediat orice ingerinţă în problemele hongkongheze şi în afacerile interne ale Chinei”, a replicat Zhao Lijian, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez. „În caz contrar, ea nu va face nimic altceva decât să-şi tragă un glonţ în picior”, a subliniat el într-o conferinţă de presă, precizând că Beijingul a protestat oficial pe lângă Londra.

În virtutea principiului „o ţară, două sisteme”, fosta colonie britanică beneficiază de la retrocedarea sa către China în 1997 de o largă autonomie, de libertate de expresie şi de o justiţie independentă.

Opoziţia prodemocraţie din Hong Kong, la fel ca Londra, este împotriva proiectului de lege care – potrivit ei – erodează libertăţile teritoriului.

Citește și: Trump este criticat pentru o poză cu BIBLIA în mână

„Sfătuim partea britanică să renunţe la mentalitatea din timpul Războiului Rece, la starea sa de spirit colonială, să recunoască şi să respecte faptul că Hong Kong a fost redat” Chinei, a indicat Zhao Lijian.

Premierul britanic Boris Johnson a declarat marţi că va propune milioanelor de locuitori ai Hong Kongului paşapoarte şi un posibil acces la cetăţenia britanică dacă Beijingul aplică această lege.

„Marea Britanie nu caută să împiedice ascensiunea Chinei” pe scena internaţională, a asigurat Boris Johnson. „Marea Britanie vrea doar ca Hong Kong să prospere în cadrul unei ţări, două sisteme”, a adăugat el.