DISTRIBUIȚI

China acuză Statele Unite de ”provocare”, după ce două nave de război americane au trecut prin apropierea unor insule revendicate de Beijing, la Marea Chinei de Sud, pe fondul unor tensiuni între cele două ţări, relatează AFP, potrivit news.ro.

Beijingul revendică aproape întreaga Mare a Chinei de Sud, o regiune vastă, râvnită de asemenea de Taiwan, Filipine, Brunei, Malaysia şi Vietnam.


Citește și: Noul ministru interimar al securităţii interne american insistă pentru construcția ZIDULUI

Marina americană efectuează cu regularitate operaţiuni în zonă, cu scopul de a afirma ”libertatea navigaţiei” în regiune.

Statele Unite au anunţat că una dintre navele lor, USS Gabrielle Giffords, a trecut miercuri în apropiere de reciful Mischief, în arhipekagul Spratleys.

Distrugătorul Wayne E. Meyer a navigat, de asemenea, joi, în apropierea Insulelor Paracel, a declarat pentru AFP comandantul Reann Mommsen, un purtător de cuvânt al Flotei a VII-a americane, cu baza în Japonia.

China a trimis nave militare să identifice şi supravegheze navele americane şi le-a cerut să plece, a anunţat într-un comunicat Comandamentul de Sud al Armatei Populare de Eliberare (APL).

”Îndemnăm Statele Unite să înceteze acest tip de comportament provocator şi riscant, pentru a evita incidente neprevăzute”, a avertizat el, catalogând drept un ”pretext” argumentul liberei navigaţii invocat de Washington.

Citește și: Turcia trebuie ‘să scape’ de rachetele rusești, dacă vrea o ‘împăcare’ cu SUA

Beijingul delimitează în mod tradiţional pe hărţile sale printr-o ”linie cu nouă caracteristici” porţiunea Mării Chinei de Sud asupra căreia afirmă că deţine suveranitatea teritorială.

Comandantul Mommsen a dat asigurări că Statele Unite vor continua ”să zboare, să navigheze şi să acţioneze peste tot unde este este autorizat acest lucru de către dreptul internaţional, indiferent de revendicările maritime abuzive şi contextul general”.

China şi Statele Unite se înfruntă într-un război comercial de un an şi jumătate, dar şi în plan diplomatic, în ultimele luni, pe tema situaţiei de la Hong Kong, un teritoriu semiautonomchinez, zguduit de manifestaţii în favoarea democraţiei.