DISTRIBUIȚI
ABC

Date personale ale studenţilor şi angajaţilor de la una din cele mai prestigioase universităţi din Australia s-au aflat săptămâni la rând în vizorul unor hackeri, relevă miercuri un raport realizat după o breşă de securitate înregistrată în 2018, citat de agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Universitatea Naţională Australiană (ANU) a anunţat în iunie că la sfârşitul anului trecut dispozitivul său de protecţie informatică a fost spart de hackeri care ar fi putut astfel accede la date sensibile, inclusiv privind conturile bancare şi paşapoartele studenţilor, mergând până la 19 ani în urmă.


Citeşte şi: Deputaţii italieni votează pentru reducerea numărului de parlamentari

Având în vedere că între absolvenţii ANU se numără şi foşti şi actuali membri ai guvernului, există temeri că atacatorii ar fi putut urmări să obţină informaţii ce ar putea fi folosite pentru a face presiuni asupra unor responsabili de rang înalt.

Studiul realizat de compania americană de tehnologie militară Northrop Grumman pare să susţină această ipoteză, ajungând la concluzia că atacatorii au ignorat ţinte tipice cum sunt cercetările ştiinţifice, vizând în schimb datele personale ale studenţilor foşti şi actuali şi ale unor foşti angajaţi.

Raportul mai notează că atacatorii au fost deosebit de eficienţi şi precişi şi au lăsat foarte puţine urme ale activităţii lor.

„A fost o operaţiune extrem de sofisticată, realizată probabil de o echipă de 5 până la 15 oameni care au lucrat 24 de ore din 24”, a explicat pentru Reuters Brian Schmidt, prodecan la ANU. Totuşi, nu există încă elemente care să indice identitatea hackerilor.

Anchetatorii estimează că atacatorii de la ANU au intrat în posesia a sub 1% din cele 200.000 de înregistrări de pe serverul compromis, la care au avut acces intermitent timp de aproximativ trei săptămâni, în noiembrie anul trecut.

Citeşte şi: Boris Johnson face ULTIMA ofertă Uniunii Europene

Incidentul de la ANU a fost unul dintr-o serie de recente atacuri informatice, inclusiv asupra parlamentului şi a trei mari partide şi care au fost atribuite de responsabili locali din sfera informaţiilor Chinei. China a dezminţit însă că ar avea vreo legătură cu aceste atacuri.

Multe universităţi australiene sunt dependente financiar de studenţii străini, care aduc circa 35 de miliarde de dolari australieni (23,5 miliarde dolari americani) în economia Australiei. Studenţii chinezi contribuie cu circa o treime la această sumă. ANU a încasat în 2017 de la studenţii străini suma de 249 de milioane de dolari australieni (167 milioane dolari americani), adică circa 20% din veniturile sale totale.