DISTRIBUIȚI

Toate trupele americane şi ale NATO au părăsit baza aeriană Bagram, de lângă Kabul, a anunţat vineri un responsabil american din domeniul apărării, afirmând că retragerea tuturor forţelor străine prezente în Afganistan este iminentă, potrivit AFP şi Reuters, transmite şi agerpres.

‘Toate forţele coaliţiei au părăsit Bagram’, a declarat – potrivit AFP – oficialul american, sub rezerva anonimatului, fără să specifice momentul precis al retragerii din această bază, situată la 50 kilometri nord de Kabul. Nu a fost comunicată nici data la care această facilitate va fi oficial restituită armatei afgane. În schimb, Reuters menţionează că Bagram, una dintre cele mai mari baze militare din Afganistan, a fost evacuată vineri.


Citeşte şi: Un editorialist New York Times pune punctul pe ‘i’ din RASiSM: ‘Noul rasism NU va rezolva vechiul rasism’

Armata SUA şi-a coordonat războiul aerian şi sprijinul logistic pentru misiunea sa din Afganistan de la baza aeriană Bagram, la aproximativ 50-60 km nord de Kabul, iar retragerea simbolizează sfârşitul implicării militare a Statelor Unite în această ţară.

Esenţială pentru intervenţia americană în Afganistan, această bază devenise cartierul general al trupelor pentru operaţiuni speciale americane în acest conflict.

Cândva cu o pistă degradată şi câteva clădiri aproape fără electricitate, aeroportul Bagram a devenit între timp un mic oraş autonom, cu magazine, săli de sport şi săli de curs pentru mii de militari şi contractori care au lucrat la bază şi la facilităţile sale, potrivit CNN.

Pista de peste 3 km – cu urme de anvelope negre grele după nenumărate decolări şi aterizări – a fost punctul de plecare pentru numeroase operaţiuni militare în toată ţara, cu avioane cargo, avioane de vânătoare şi elicoptere de atac.

Preşedinţii George W. Bush, Barack Obama şi Donald Trump au vizitat cu toţii Bagram în timpul mandatelor lor, promiţând victorie şi un viitor mai bun pentru Afganistan, subliniază CNN.

Dar retragerea de la Bagram, lipsită de orice pompă şi festivitate, reprezintă o victorie simbolică pentru talibani, care duc o luptă încrâncenată împotriva armatei afgane, determinând-o să bată în retragere şi cucerind un număr tot mai mare de districte de la o zi la alta.

După o prezenţă de 20 de ani, NATO a anunţat la 29 aprilie începerea retragerii trupelor sale, deschizând calea unei perioade de imensă incertitudine pentru Afganistan, unde violenţele continuă.

Preşedintele SUA, Joe Biden, a stabilit ca termen limită pentru încheierea retragerii americane din Afganistan data de 11 septembrie, când se împlinesc 20 de ani de la atentatele ce au determinat Washingtonul să răstoarne regimul talibanilor care îi adăpostea pe jihadiştii Al Qaida, reţeaua teroristă internaţională care îşi asumase responsabilitatea pentru atacurile de la New York şi Washington.

Până în prezent, retragerea a fost efectuată într-un ritm rapid, alimentând speculaţii potrivit cărora plecarea forţelor străine de pe teritoriul afgan s-ar putea încheia la sfârşitul lunii iulie.

De la începutul lunii mai, talibanii au lansat mai multe ofensive de anvergură în întreaga ţară, în timp ce forţele guvernamentale se străduiesc să-şi consolideze poziţiile în regiunile cele mai urbane.

Capacitatea lor de a menţine controlul asupra bazei aeriene Bagram va fi esenţială pentru păstrarea capitalei Kabul în mâinile guvernului şi pentru menţinerea presiunii împotriva talibanilor.

Generalul Austin Miller, comandantul misiunii forţelor americane şi ale NATO în ultimii trei ani în Afganistan, rămâne la comandă şi ‘îşi păstrează toate capabilităţile şi prerogativele pentru a proteja forţele’ staţionate la Kabul, a declarat un oficial american, citat de Reuters.

Alţi doi responsabili americani din domeniul securităţii au declarat săptămâna aceasta că majoritatea personalului militar al SUA va pleca până în 4 iulie, urmând să rămână o forţă reziduală pentru a proteja ambasada.

Citeşte şi: Miliardarii lumii ‘se bat’ pe turismul spaţial! Richard Branson ‘îi ia faţa’ lui Jeff Bezos

Luna trecută, preşedintele american Joe Biden îi transmisese omologului său afgan Ashraf Ghani că ‘afganii vor trebui să-şi decidă viitorul, ceea ce vor’. Ghani a spus că acum misiunea sa este să ‘gestioneze consecinţele’ retragerii SUA.

Un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat pentru Reuters că a primit informaţii potrivit cărora forţele americane au evacuat baza şi că talibanii salut acest lucru.

Un responsabil de la Kabul a declarat că baza Bagram va fi predată oficial sub controlul guvernului afgan în cadrul unei ceremonii care va avea loc sâmbătă.