DISTRIBUIȚI
Politico Europe

Uniunea Europeană este gata să ofere Marii Britanii ‘cel mai ambiţios’ acord comercial după Brexit, însă doar dacă Londra va respecta condiţiile stricte europene, a declarat luni negociatorul şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, relatează AFP, potrivit agerpres.

UE refuză să discute despre un viitor acord comercial sau despre o perioadă de tranziţie înainte să fie stabilite condiţiile separării Marii Britanii de UE, în special cele trei dosare esenţiale pentru europeni, respectiv ‘factura’ Brexit-ului (angajamentele financiare asumate de Londra ca membru al UE, evaluate neoficial de surse europene la cel puţin 60 de miliarde de euro), drepturile cetăţenilor comunitari în Marea Britanie şi situaţia frontierei dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, Londra insistând în schimb că aceste două negocieri trebuie purtate în paralel.


Citeşte şi: A murit Charles Manson, eminenţa cenuşie a unui cult care a îngrozit America – VIDEO

‘Dacă reuşim să negociem o retragere ordonată şi să stabilim condiţii echitabile pentru viitor, viitoarea noastră relaţie va avea toate motivele să fie una ambiţioasă. Acesta este opţiunea pe care noi o preferăm’, a declarat Barnier într-un discurs rostit la centrul de analiză Centre for European Reform (CER) de la Bruxelles.

‘Acesta este motivul pentru care noi am început pregătirile interne cu statele membre pentru a vorbi despre viitor de îndată ce vom conveni asupra modului în care trebuie să rezolvăm trecutul’, a adăugat oficialul european.

În aceste condiţii, Uniunea Europeană va fi gata să ofere Marii Britanii cel mai ambiţios acord comercial, a adăugat el.

Barnier a reamintit totodată că Londra trebuie să aleagă între respectarea normelor UE în materie de mediu, sănătate şi drepturi ale muncitorilor comunitari şi cele ale altor parteneri, referindu-se la apelul recent al ministrului american al comerţului Wilbur Ross care a cerut Londrei să urmeze regulile americane în cadrul unui viitor acord comercial.

Regatul Unit ‘vrea să rămână aproape de modelul european sau doreşte să se îndepărteze treptat de acesta? Răspunsul (…) la această întrebare va fi foarte important, chiar decisiv’, în special pentru ratificarea unui eventual acord comercial de către parlamentele naţionale ale UE, a afirmat el.

‘Nici o înţelegere ‘no deal’ (eşecul negocierilor) nu este scenariul nostru, chiar dacă suntem gata şi pentru asta’, a mai spus Barnier.