DISTRIBUIȚI
24tv.ua

Poliţia ucraineană l-a reţinut pe bărbatul care a ameninţat că va detona o grenadă la sediul guvernului din Kiev, informează AFP, citând Ministerul de interne ucrainean, potrivit agerpres.

Bărbatul „a fost arestat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de interne Artem Şevcenko.


Citeşte şi: Veganii ar putea scăpa de vaccinarea obligatorie

Forţele speciale ale poliţiei au intrat în clădire şi l-au „extras” pe autorul ameninţării, a constatat un fotograf al AFP.

Poliţia ucraineană a anunţat mai devreme că un necunoscut a intrat miercuri în clădirea guvernului ucrainean şi a ameninţat că va detona o grenadă.

Citeşte şi: Două trenuri S-AU CIOCNIT în Cehia! Sunt morţi şi răniţi!

O înregistrare video a incidentului difuzată online a arătat un bărbat în blugi şi tricou pe unul din holurile clădirii unde se întâlnesc membrii cabinetului de miniştri. Bărbatul ţine ceva în mâna dreaptă şi strigă că are o grenadă pe care o va detona, spunând între altele că nu va „ieşi viu” din clădire.

Nu este clar dacă miniştrii sau premierul ucrainean, al cărui birou se află în aceeaşi clădire, se aflau înăuntru în momentul incidentului, o purtătoare de cuvânt refuzând să comenteze. O reuniune a cabinetului era programată peste câteva ore. Ca urmare a incidentului, cartierul a fost încercuit de forţe de ordine.