DISTRIBUIȚI
iltempo.it

Bărbatul care a împuşcat mortal trei jandarmi şi a rănit un al patrulea în cursul nopţii într-un sat din centrul Franţei a fost „găsit mort”, a anunţat miercuri pe Twitter ministrul francez de interne Gerald Darmanin, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Ministrul nu a dat alte detalii privind circumstanţele în care a murit bărbatul de 48 de ani care a deschis focul azi noapte asupra jandarmilor veniţi pentru un caz de violenţă domestică.


Citeşte şi: Scandal de SPIONAJ între Rusia şi Columbia! Moscova şi Bogota expluzează diplomaţi

Primul dintre jandarmi a fost ucis când bărbatul a deschis focul după ce militarii s-au apropiat de casa din comuna Saint-Just, regiunea Clermont-Ferrand, unde o femeie se refugiase pe acoperiş aparent pentru a scăpa de atacator. Un coleg al său a fost împuşcat în picior şi transportat la spital de către pompieri.

Alţi doi militari au fost ucişi după ce bărbatul a tras din nou asupra jandarmilor prezenţi la faţa locului.

Citeşte şi: 962 de nemţi au fost răpuşi de coronavirus într-o singură zi

Atacatorul a dat foc casei şi pompierii luptau încă miercuri dimineaţa cu flăcările.

Darmanin a menţionat că femeia ameninţată se află în siguranţă.

Ministrul, care s-a deplasat la locul incidentului, a transmis de asemenea condoleanţe familiilor jandarmilor ucişi, care aveau 21, 37 şi 45 de ani.