DISTRIBUIȚI

Aproape 200 de organizaţii, în special din Rusia şi Ucraina, au fost afectate de virusul informatic Bad Rabbit, la patru luni de la atacul cibernetic global NotPetya care a apărut în cele două ţări, a anunţat miercuri compania specializată Kaspersky Lab, relatează AFP.

Conform acestei companii ruse de securitate informatică, „aproape 200 de ţinte au fost atinse”, în principal în Rusia, dar şi în Ucraina şi, într-o măsură mai mică, în Turcia şi Germania.


Kaspersky Lab, care a precizat că atacul a început marţi dimineaţă, a adăugat că victimele au ‘instalat manual’ Bad Rabbit, care se prezenta sub forma unui program de instalare a software-ului Adobe Flash pentru a contamina calculatoarele.

Citeşte şi: ‘Kim Jong Un’ A VIZITAT New York-ul şi a intrat în Trump Tower, unde a vrut să-l vadă pe preşedintele american

Mai multe instituţii media au fost afectate, printre care Fontanka, principalul site de ştiri din Sankt-Petersburg, şi agenţia de presă Interfax, a cărei pagină de internet era indisponibilă miercuri dimineaţă.

„Nu am reuşit decât parţial să ne restabilim capacităţile de lucru. Din păcate, sistemele noastre nu funcţionează”, a precizat Interfax miercuri dimineaţă.

În Ucraina, a fost afectată funcţionarea sistemelor informatice ale aeroportului internaţional de la Odesa. Metroul din Kiev, afectat în iunie de atacul cibernetic NotPetya, a precizat că temporar nu acceptă plata cu carduri bancare, fără a vorbi însă despre vreun atac.

„Nu a fost un atac ţintit. Nu există decât unele entităţi ucrainene care au fost afectate”, a dat asigurări poliţia ucraineană într-un comunicat.

La sfârşitul lunii iunie, un atac cibernetic de tip ‘ransomware’, provocat de virusul informatic NotPetya şi care a început în Rusia şi Ucraina, a afectat mii de calculatoare din întreaga lume.

Înainte de aceasta, la 12 mai, virusul ‘Wannacry’ a afectat sute de mii de calculatoare din întreaga lume, paralizând printre altele serviciile britanice de securitate şi uzine ale constructorului auto francez Renault. Autorii săi cereau o răscumpărare pentru a permite deblocarea calculatoarelor.