DISTRIBUIȚI

Armata azeră a fost desfăşurată vineri pentru a ajuta poliţia să asigure respectarea măsurilor de izolare în capitala Baku şi în principalele oraşe ale ţării, în condiţiile în care epidemia de coronavirus se agravează, informează AFP, potrivit agerpres.

„Unităţi ale armatei iau parte la patrule ce supervizează punerea în aplicare a regimului de carantină”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, Vaghif Darghiahlî.


Citește și : Beijingul A OPRIT contagiunea și ridică majoritatea restricțiilor

Pe 21 iunie, au fost reintroduse măsuri de izolare stricte la Baku şi în marile oraşe din Azerbaidjan, la trei săptămâni după ridicarea majorităţii restricţiilor. Numărul de persoane contaminate s-a dublat în această ţară în timpul celor trei săptămâni.

În pofida reintroducerii măsurilor de izolare, numărul de contaminaţi a crescut şi mai mult de atunci, cu 70%, ajungând joi la 18.684 de persoane contaminate şi 228 de decese cauzate în această ţară cu circa 10 milioane de locuitori.

Noile măsuri ar urma să rămână în vigoare până pe 1 august. Locuitorii nu au dreptul să-şi părăsească domiciliul decât după ce primesc o autorizaţie din partea autorităţilor, prin SMS.

Citește și : Parchetul rus cere ani grei de închisoare pentru o jurnalistă acuzată de ‘justificarea terorismului’