DISTRIBUIȚI
The Indian Express

Ayatollahul ultraconservator Mohammad-Taqi Mesbah-Yazdi, apropiat ghidului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a murit vineri la Teheran la vârsta de 85 de ani, a anunţat agenţia oficială iraniană IRNA, citată de AFP, scrie agerpres

El se afla de mai multe zile într-un spital din capitală din cauza unei „boli digestive”, a precizat IRNA, referindu-se la un comunicat dat publicităţii de biroul defunctului.


Citește și : Wuhan a sărbătorit intrarea în 2021, la un an după apariţia primului caz de COVID-19

Mesbah-Yazdi a fost până la moarte şeful Institutului de cercetare şi educaţie al imamului Khomeini şi membru al Adunării experţilor, un colegiu însărcinat să numească, supervizeze şi eventual să îl demită pe ghidul suprem.

Intrat în 1991 în acest colegiu alcătuit în majoritate de clerici, el şi-a pierdut scaunul la alegerile din 20106, marcate de un avânt al reformatorilor şi moderaţilor, dar l-a recuperat doi ani mai târziu cu ocazia unui scrutin parţial.

Preşedintele iranian, Hassan Rohani, şi preşedintele parlamentului, Mohammad-Bagher Ghalibaf, au prezentat condoleanţe în comunicate diferite familiei acestuia, naţiunii iraniene şi ghidului suprem.

Participant la revoluţia iraniană şi apropiat al lui Khamenei, Mesbah-Yazdi a fost un susţinător fervent al preşedintelui foarte conservator Mahmoud Ahmadinejad.

Când acesta a ajuns la putere în 2005, Mesbah-Yazdi a declarat că victoria lui Ahmadinejad reprezintă un „miracol” şi un cadou pentru popor din partea lui Mahdi – al 12-lea imam al şiiţilor, ascuns în cursul vieţii sale, dar care urmează să revină la sfârşitul timpurilor -, a adăugat IRNA.

Citește și : Fauci: Vaccinarea merge mai greu decât era plănuit în SUA; avem nevoie de mai multe resurse

El însă şi-a schimbat atitudinea în timpul celui de-al doilea mandat la preşedintelui, acuzându-l că este unul dintre „deviaţioniştii vor doresc să saboteze sistemul cu ajutorul banilor şi propagandei”, atunci când şeful statului l-a contestat deschis pe ghidul suprem.

În 2014, Mesbah-Yazdi a mai afirmat, potrivit IRNA, că populaţia iraniană „nu merită un şef” ca ayatollahul Khamenei a cărui guvernare a fost o „binecuvântare” pentru Republica Islamică.