DISTRIBUIȚI
CNN

Moartea lui George Floyd este revelatoare pentru ‘natura Americii’ şi maniera sa de a oprima popoarele lumii, inclusiv pe al său, a afirmat miercuri liderul suprem iranian, Ali Khamenei, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Faptul că un poliţist apasă cu sânge rece cu genunchiul pe gâtul unui negru până când acesta îşi pierde viaţa şi că alţi poliţişti asistă la scenă şi privesc fără să facă nimic nu este ceva nou’, a declarat ayatollahul Khamenei într-un discurs televizat.


Citește și: Justin Trudeau a ezitat îndelung să răspundă la o întrebare legată de Trump

‘Acesta este natura Americii, este ceea ce a făcut mereu cu lumea întreagă: Afganistan, Irak, Siria, cu alte ţări şi, înainte, cu Vietnam. Aceasta este linia de conduită a Statelor Unite, aceasta este natura regimului lor’, a adăugat Khamenei.

‘Acestea sunt realităţi care fuseseră întotdeauna ascunse, camuflate, dar nu sunt noutăţi. Este ca mâlul unei bălţi care urcă la suprafaţă’, a mai spus liderul iranian.

‘Ceea ce a fost dezvăluit astăzi şi a devenit sloganul ”Lăsaţi-ne să respirăm”, strigat de toţi americanii, este cuvântul tuturor popoarelor oprimate de Statele Unite dintotdeauna’, a continuat el.

‘Cu ajutorul lui Dumnezeu, (liderii americani) s-au discreditat prin propriile lor fapte. Modul în care au gestionat (epidemia de) coronavirus i-a dezonorat şi discreditat în întreaga lume’, a spus ayatollahul, făcând referire la cei peste 106.000 de decedaţi de COVID-19 în SUA.

Citește și: Trump este criticat pentru o poză cu BIBLIA în mână

‘Acesta est modul lor de a trata oamenii’, a mai afirmat liderul suprem iranian, denunţând ‘corupţia care cangrenează aparatul de putere american’. ‘Ei omoară oamenii, nu se ascund şi nu cer niciodată iertare pentru crimele lor’, a conchis el.

Tensiunile între Statele Unite şi Republica islamică, ţări inamice de peste 40 de ani, s-au exacerbat după accederea lui Donald Trump la Casa Albă în ianuarie 2017.

Iranul, unde epidemia de COVID-19 s-a soldat oficial cu peste 8.000 de decese, a fost acuzat în mai multe rânduri de Washington că ascunde adevărul despre amploarea epidemiei în interiorul frontierelor sale.