DISTRIBUIȚI
Reuters

Statele arabe care şi-au normalizat relaţiile cu Israelul în 2020 trebuie să revină asupra acestor decizii, a declarat duminică ghidul suprem iranian, Ali Khamenei, într-un discurs cu ocazia unei sărbători musulmane la Teheran, potrivit AFP, scrie agerpres.   

„Unele guverne au făcut, din nefericire, erori, erori majore şi au păcătuit normalizându-şi relaţiile cu regimul sionist uzurpator şi opresor. Este un act împotriva unităţii islamice, ele trebuie să revină şi să repare această mare eroare”, a indicat Khamenei, potrivit unui extras din discursul său, difuzat de televiziunea de stat.


Citește și : Curtea Supremă a SUA va examina la 1 noiembrie legea avortului în Texas

Emiratele Arabe Unite (EAU), Bahrein, Sudan şi Maroc şi-au normalizat în 2020 relaţiile cu Israelul, la îndemnul preşedintelui american de atunci, Donald Trump, şi a ginerelui său Jared Kuchner, arhitectul acestei strategii.

„Dacă unitatea musulmanilor este realizată, problema palestiniană va fi definitiv soluţionată în cel mai bun mod”, a afirmat ayatollahul Khamenei.

Ghidul suprem a rostit aceste cuvinte, primindu-i pe participanţii la Conferinţa unităţii islamice, organizată în fiecare an la Teheran, cu ocazia celebrării naşterii profetului Mahomed, sărbătorită duminică, 25 octombrie, anul acesta în Iran.

Sprijinul afişat de Iran cauzei palestiniene este o constantă a politicii externe a Teheranului de peste 42 de ani.

Citește și : Luxemburg permite cultivarea la scară redusă şi pentru uz personal

Republica islamică, instaurată în Iran în 1979, nu recunoaşte statul Israel, proclamat în mai 1948, după recunoaşterea sa printr-o rezoluţie a Naţiunilor Unite.

La începutul lunii mai, ayatollahul Khamenei calificase Israelul drept „bază teroristă” de „combătut”, prezicând din nou „căderea” – inevitabilă, potrivit lui – a „regimului sionist inamic”.