DISTRIBUIȚI
cnn

Marele ayatollah Ali Sistani, cel mai important lider religios şiit din Irak, a avertizat vineri că nicio ”parte regională sau internaţională” nu poate să-şi ”impună opinia” în faţa protestatarilor, într-o ţară în care Iranul şi SUA vor să-şi extindă influenţa, relatează AFP, potrivit agerpres.

Irakul se confruntă de la 1 octombrie cu o mişcare de protest inedită care cere ”căderea regimului” şi care este marcată de violenţe soldate cu moartea a peste 250 de persoane. Până în prezent, autorităţile au propus reforme sociale şi alegeri anticipate, respinse însă de manifestanţi, care le consideră ca fiind insuficiente.


Citeşte şi: Rusia îşi face propriul INTERNET

”Nicio persoană, niciun grup, nicio parte regională sau internaţională nu poate confisca voinţa irakienilor şi să le impună opinia sa”, se arată în predica de vineri a ayatollahului Sistani, citită vineri la Kerbala de către unul dintre reprezentanţii săi, Ahmed al-Safi.

Miercuri, liderul suprem al Iranului, ayatollah-ul Ali Khamenei, le-a cerut ”celor care se simt îngrijoraţi” să ”răspundă la insecuritatea” din Irak.

De la începutul protestelor, diverse facţiuni armate au făcut demonstraţii de forţă, în special Brigăzile Păcii ale lui Moqtada Sadr, pe care protestatarii le acuză că încearcă să preia mişcarea lor spontană.

Vineri, marele ayatollah Sistani a cerut ”autorităţilor competente să nu împingă forţele de luptă, indiferent de numele lor, împotriva protestatarilor paşnici”.

Preşedintele irakian Barham Saleh a promis joi alegeri anticipate dacă parlamentul va vota o nouă lege electorală, şi a afirmat că premierul Adel Abdul Mahdi va demisiona ca răspuns la protestele din stradă dacă i se găseşte un înlocuitor, notează AFP şi Reuters.

Citeşte şi: Trump îşi mută reşedinţa pemanentă din New York

Într-o intervenţie televizată, Barham Saleh a declarat că premierul Adel Abdel Mahdi ‘acceptă să demisioneze’ dacă blocurile din parlament se pun de acord asupra unui înlocuitor acceptabil, pentru a respecta cadrul constituţional şi legal’.

Preşedintele a primit în ultimele zile mai mulţi oameni politici şi responsabili irakieni pentru a se pune de acord asupra unui răspuns la masiva mişcare contestatară, începută pe 1 octombrie şi care cere plecarea întregii clase politice.

Sistemul politic irakian a fost creat în 2003, în timpul invaziei americane care a dus la căderea dictatorului Saddam Hussein.