DISTRIBUIȚI

Un avocat turc lucrând pentru ambasada Germaniei la Ankara a fost arestat în septembrie, a afirmat miercuri o sursă din cadrul Ministerului german de Externe care a apreciat ca de „neînţeles” măsura autorităţilor turce, relatează AFP, potrivit agerpres.

Afacerea intervine într-un moment în care relaţiile dintre Turcia şi Germania, ţară unde trăiesc circa trei milioane de turci, au devenit tensionate în urma recentei intervenţii militare a Ankarei în nord-estul Siriei împotriva forţelor kurde locale, dar şi a ameninţării lansate de Turcia că va permite noi valuri de refugiaţi din conflictul sirian să treacă spre Europa.


Citește și : Trump afirmă că nu a condiţionat acordarea asistenţei financiare destinate Ucrainei

„Avocatul ambasadei noastre la Ankara a fost arestat la jumătatea lui septembrie”, a declarat pentru AFP sursa din Ministerul de Externe, confirmând o informaţie publicată de săptămânalul german Der Spiegel. „Detenţia lui este de neînţeles pentru noi”, a adăugat sursa.

Avocatul furniza misiunii diplomatice germane „un sprijin indiscutabil acceptabil”, a precizat sursa. Germania acţionează „intens” pentru a „risipi acuzaţiile” aduse avocatului şi a obţine punerea sa în libertate, a mai spus aceasta.

Potrivit Der Spiegel, avocatul asista ambasada în cercetările asupra cetăţenilor turci care au depus cereri de azil politic în Germania, fiind suspectat de spionaj de autorităţile turce.

Citește și : Explozie într-o fabrică de artificii din Italia – Cel puţin trei morţi

Responsabili germani „se tem că date sensibile şi dosare întregi ale circa 50 de solicitanţi de azil au intrat în posesia serviciilor turce de informaţii”.

Unele dintre persoanele în cauză sunt activişti kurzi şi fideli ai predicatorului Fethullah Gülen, exilat în Statele Unite şi acuzat de preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, că a organizat tentativa de puci împotriva sa din iulie 2016.