DISTRIBUIȚI
AFP

Avocaţii liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi au făcut vineri recurs la pedeapsa cu închisoarea de trei ani şi jumătate impusă la 2 februarie pentru încălcarea termenilor unui control judiciar, transmite EFE, potrivit agerpres

Tribunalul Urban din Moscova va analiza apelul la 20 februarie, după cum a declarat presei Vadim Kobzev, reprezentantul opozantului rus.


Citește și : Rusia a aprobat ‘preliminar’ producţia vaccinului Sputnik V în Serbia

Navalnîi a fost condamnat la 2 februarie pentru că nu s-a prezentat în persoană în faţa unui ofiţer de probaţiune, de două ori pe lună, după pedeapsa de trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare pe care o primise în 2014 pentru fraudă comercială în legătură cu compania ‘Yves Rocher Vostok’.

Opozantul rus a explicat cu acel prilej că luni la rândul nu s-a putut prezenta în faţa autorităţilor penitenciare deoarece se afla în Germania, mai întâi în comă, iar apoi recuperându-se după otrăvirea cu agentul neurotoxic Noviciok, pentru care acuză serviciile secrete ruse.

Citește și :Merkel: Germania va avea suficiente vaccinuri în aprilie, dar relaxarea restricţiilor mai trebuie să aştepte

Navalnîi, care ar avea de executat doi ani şi opt luni de închisoare, dat fiind că timp de 10 luni s-a aflat în arest la domiciliu, iar acum este întemniţat într-o închisoare din Moscova, l-a acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin că a ordonat asasinarea şi ulterior judecarea lui.